Cercetare

Terapia cu delfini în știință

Îi place. Norbert Trompisch, Institutul DOLPHINSWIM

Die Delphintherapie ist eine tiergestützte Therapieform, die seit mehr als 20 Jahren Anwendung findet und heute zur Behandlung eines breiten Spektrums psychischer Probleme und Störungen, als auch für zahlreiche Formen von intellektueller und psychischer Behinderung eingesetzt wird. Im Zentrum dieser Behandlungsform liegt die therapeutisch begleitete Delphininteraktion, die – ganz allgemein gesprochen – eine stimulierende Wirkung auf den menschlichen Organismus ausübt und so einen Entwicklungsprozess begünstigt. Bereits seit der Antike faszinieren die Delphine die Menschen, wurden als Freunde betrachtet oder gar als Gottheiten verehrt. Davon zeugen Delphindarstellungen in ägyptischen Tempeln wie auch die minoischen Fresken von 1500 v. Chr. im Palast von Knossos. In der griechischen Mythologie nehmen die Delphine einen wichtigen Stellenwert ein, die Bezeichnung für den Delphin stammt aus dem Altgriechisch, sie wurden „Delphis“ bzw. „Delphinos“1 genannt. Auch auf anderen Kontinenten wurden ebenfalls Delphine verehrt, wie bei den australischen Alborigenes, wo sie als Gottheiten in der Traumzeit erwähnt werden. Die Römer Plinius der Ältere und Plinius der Jüngere berichten von Delphinen, die mit Fischern kooperierten oder gar Menschen retteten. Für Seeleute sind Delphine seit jeher Glückbringer und manchmal sogar Lotsen, so wie der Delphin Pelorus Jack, der um die Jahrhundertwende in Neuseeland Schiffe von der Nordinsel durch eine gefährliche Passage zur Südinsel dirigierte.2 Obwohl das Interesse der Menschen an den Delphinen lange Geschichte hat, wurde es erst mit John Lilly in den Jahren 1950 bis 1970 und seinen Forschungen über die Mensch-Delphin Interaktionssphäre erstmals Gegenstand wissenschaftlicher Betrachtungen. Lilly ́s Ziel war es eine Kommunikationssphäre mittels Zeichen- und Lautsprache herzustellen, um mit dieser Tierart näher in Kontakt treten zu können. In weiterer Folge konzentrierten sich die Untersuchungen auf die Auswirkungen von Langzeit-Delphininteraktionen auf das menschliche Gehirn und Bewußtseinsfunktionen (Lilly, 1978). Es stellte sich dabei heraus, dass sich im Delphinkontakt bewußtserweiternde Wirkungen entfalteten, die sich durch gesteigerte Sensibilität, Aufmerksamkeit und kognitiver Aktivität ausdrückte. Mit dem Aufkommen der tiergestützten Therapien, inspiriert durch die Erfolge des New Yorker Psychotherapeuten Boris Levinson, dem Begründer der tiergestützten Therapie mit Hunden begannen Horace Dobbs (Dobbs, 1977, 1992, 2004) in Großbritannien und Dave Nathanson (Nathanson 1997, 1998) in den USA mit dem therapeutischen Anwendungsfeld von Delphinen zu experimentieren. Horace Dobbs dokumentierte diese Delphintherapie-Pionierarbeit mit einem Patienten mit Depression, bzw. einer Patientin mit Anorexia und einem freilebenden Delphin vor der Küste Englands in einer eingehenden Fallstudie. Nathanson etablierte das erste Delphintherapie-Zentrum in Key Largo Florida Mitte der 80er und beteiligte sich in Folge maßgeblich an der Erforschung der Delphintherapie mit wissenschaftlichen Methoden. Seine vielzitierten Studien „Effectiveness of short-term dolphin-assisted-therapy for children with severe disabilities“ und „Effectiveness of long-term dolphin-assisted-therapy for children with severe disabilities“ konnten erste Wirkungsnachweise der Delphintherapie erbringen. Ebenfalls in dieser Zeit erhob Betsy Smiths die Auswirkungen der Delphintherapie auf kognitive und emotionale Fähigkeiten von autistischen Menschen (Smith 1984). Neuere Wirksamkeitstudien, wie jene von Nicole Kohn & Rolf Oerter bestätigten die Ergebnisse von Nathanson und die Effektivität seiner DHT (Dolphin Human Therapie) und der Delphintherapie am Dolphinreef in Eilat/Israel3. „A Summative Evaluation of a Dolphin Assisted Therapy Program with Special Needs Children“4, durchgeführt am Dolphinswim Alpha-Therapie Zentrum in Jalta, bestätigt für unterschiedliche Formen von Behinderung signifikant positive Veränderungen in Bezug auf Aggressivität, Unleitbarkeit, soziale Zurückgezogenheit und Ängstlichkeit. Im Bereich der Wirksamkeitsstudien ganz besonders hervorzuheben sind die Arbeiten von Ludmilla Lukina aus der Ukraine. Bereits seit Anfang der 90er Jahre leistete die Forscherin in zahl- und umfangreichen Studien einen erheblichen Beitrag in der Fundierung und Belegung der Wirksamkeit der Delphintherapie für unterschiedliche Störungsbilder (Lukina, 2003). In ihren zahlreichen Veröffentlichungen (mehr 20 wissenschaftliche Publikationen zur Delphintherapie in den letzten 10 Jahren) hat Lukina detailliert die Wirksamkeit der Delphintherapie auf verschiedene Störungs- und Krankheitsbilder untersucht: so etwa den Einfluss der Delphintherapie auf den funktionalen Zustand von Kindern5, auf die Rehabilitation von Kindern mit psychoneurologischer Pathologie6, Müdigkeitssyndrom7, Enuresis8, Cerebralparese9, Phobien, Sprachstörungen, Neurasthenie und frühkindlichen Autismus10. Sie konnte außerdem Indikatoren (Altersfaktor, Art und Schweregrad der Behinderung, psychische vs. physiologische Komponente der Erkrankung) ermitteln, von denen die Wirksamkeit der Delphintherapie abhängt. Die Nürnberger Delphintherapie-Studie von Breitenbach, v. Fersen und Stumpf11 ist die erste Langzeitstudie, die seit 10 Jahren im Tiergarten Nürnberg durchgeführt wird. In mehreren Studien-Phasen wurde das Therapiesetting gezielt variiert und die Vor- und Nachteile evaluiert. Den Ergebnissen zufolge leistet die Delphintherapie positive Veränderungen in der Kommunikationsfähigkeit, positive Veränderungen im sozial-emotionalen Verhalten und der emotionalen Stabilität der Kinder, positive Veränderung in der Mutter-Kind-Interaktion und ist darüber hinaus effektiver als andere tiergestützte Therapien.12 Breitenbach liefert außerdem ein sozialpädagogisches Erklärungsmodell zum Therapiemechanismus der Delphintherapie. Demzufolge werden von den Delphinen im Klienten Prozesse anregt und die dazu führen, dass sich die Kommunikationsmöglichkeiten, insbesondere jene mit den Eltern verbessern. Diese wiederum lernen durch die Delphintherapie die Reaktionen ihrer Kinder besser zu verstehen. Dieser „Schneeball-Effekt“, soll auch jene Lerneffekte, die sich noch nach der Delphintherapie ereignen, erklären. Delphine bewerkstelligen diese Stimulation durch ihr adäquates Verhalten gegenüber dem Menschen und ihren ausgeprägten sozialen Sinn und kommunikativen Fähigkeiten. Diese Kernkompetenz der Delphine ist eine Folge der Anpassung an den maritimen Lebensraum. Dadurch verfügen sie über eine Reihe von Fähigkeiten in denen sie sich von Landsäugern unterscheiden. Sie sind von Natur aus neugierig und mögen es auf spielerische Art und Weise mit Menschen, ungeachtet seiner Einschränkungen Kontakt zu knüpfen. Dabei gehen sie gezielt vor: fördern und fordern die Klienten abhängig von ihren Einschränkungen. Nähe und Distanz wird durch den psychischen Zustand des Klienten mitbestimmt, bei körperlichen Einschränkungen beispielsweise ist die Häufigkeit von Kontakten an den betroffenen Körperstellen höher, als bei gesunden Menschen.13 Delphine stimulieren den Menschen jedoch nicht nur psychisch, sondern auch unmittelbar neurologisch. EEG-Messungen zufolge kommt es während Delphin-Interaktionen zu einer signifikante Absenkung der Gehirnwellenfrequenz in den Alpha/Theta Crossover Bereich und einer Hemisphärensynchronisation14. Die Sonophoresis-Theorie von David Cole erklärt diese Effekte über die Einwirkung des vom Delphin ausgehenden Ultraschall (SONAR). Diese Theorie besagt, dass intra- und interzelluläre Membranen durch den Ultraschall der Meeresäuger stimuliert werden, was den Stoffwechsel und die Reizleitung an den Synapsen anregt. In Kombination mit den von Breitenbach beschriebenen psychologischen Aspekten üben Delphine eine angstreduzierenden Wirkung15 aus und können subjektive Hocherlebnisse bei Menschen auslösen16. Es handelt sich dabei um einen Prozess, in dem die Tiere zunächst angstauslösend wirken und in weiter Folge diese bei gleichzeitiger Unterstützung des Nervensystems durch Sonophoresis17 systematisch Desensibilisieren. So verhelfen die Delphine dem Menschen dazu strukturierende Grundängste wahrzunehmen und diese zu erlösen. Ist dieser Prozess erfolgreich abgeschlossen erleben die beteiligten Personen vielfach emotionale Hocherlebnisse, die DeMares wie folgt zusammenfasst: „Sowohl mit einem anderen Wesen ganz verbunden zu sein, als auch mit sich selbst, ist der Delphinbegegnung zugrunde liegende Wunsch. Die dabei auftretenden Gefühle – Intention, Augenkontakt, Verbundenheit, Lebendigkeit und Harmonie – versetzen den Menschen in einen Moment der Wahrhaftigkeit bzw. geben einen Anhaltspunkt, anhand dessen sie ihren persönlichen Entwicklungsstand messen können.“18

Un subiect important pentru terapia cu delfini este indicația. Studiul de terapie cu delfini al lui Norbert Trompisch abordează această întrebare și investighează calitatea schimbărilor cauzate de terapia cu delfini pentru tulburările autismului, paraliziei cerebrale, sindromului Down, întârzierilor de dezvoltare și stării vegetative. S-ar putea stabili că efectul terapeutic depinde în mare măsură de tulburarea respectivă. Astfel, persoanele cu autism beneficiază în special în ceea ce privește abilitățile lor sociale, persoanele cu sindrom Down și cele cu întârzieri de dezvoltare în zona lingvistică și cele cu paralizie cerebrală în ceea ce privește posibilitățile lor motorii, dar în special prin creșterea încrederii în sine și reducerea temerilor. Efectul terapeutic asupra celor mai severe forme de dizabilitate, cum ar fi starea vegetativă, este relativ scăzut.19

Aceste studii atestă diferite forme de interacțiuni cu delfinii și terapia cu delfini cu o varietate de efecte pozitive asupra oamenilor. Terapia cu delfini poate fi considerată acum ca o măsură terapeutică eficientă pentru persoanele cu dizabilități și diverse tulburări psihice. În special, sunt promovate dorința oamenilor de a lua contact, abilitățile sociale și capacitatea de concentrare. Interacțiunea delfinilor crește receptivitatea la informație, reduce stresul, declanșează emoții pozitive, reduce temerile și armonizează sistemul uman în ansamblu.

Cu toate acestea, multe întrebări despre mecanismul de acțiune al terapiei cu delfini, în special efectele fiziologice ale creierului și rolul ultrasunetelor delfinilor, necesită încă clarificări suplimentare. Studiile anterioare de eficacitate au suferit parțial de deficiențe metodologice – încă lipsește un sistem adecvat de evaluare cu triangulație sistematică a datelor, care poate fi adaptat la grupul de tulburări. Întrebarea factorilor activi în terapia cu delfini nu a fost încă răspuns satisfăcător, precum și pentru indicarea terapiei cu delfini pentru domeniile de aplicare anterior puțin luate în considerare în domeniul tulburărilor mintale. Prin urmare, domeniul de cercetare al terapiei cu delfini are încă multe întrebări interesante: Este un domeniu interdisciplinar al științei din psihologie, psihologia animalelor, științele psihoterapiei, pedagogia, biologia marină și comportamentală și științele veterinare, care oferă o varietate de oportunități de cercetare dincolo de mainstream, adică încă "teritoriu nou real", și oferă tinerilor cercetători, în special, diverse oportunități de specializare.

Literatură

1 Gemoll 1991, p. 187 2 Dobbs, 1992 p. 56

3 Kohn & Oerter, 2004 4 Dilts 2008 5 Lukina 1999 (a), p.1 6 Lukina 1999 (b)

7 Lukina 2000_6 8 Lukina 2001 9 Lukina 2001_2

10 Lukina 2002_2 11 Breitenbach et al 2006, Stumpf 2006

12 Breitenbach et al 2006

13 Fritsch 2009 14 Cole 1996, de Bergerac 1998 15 Webb, 2001 16 DeMares 2000 17 Cole 1996 18 DeMares 2000

19 Trompisch 2005

vedea:

Mesteacăn, Steve: Efectele terapiei delfinilor – O ipoteză; Al doilea simpozion internațional anual privind terapia asistată de delfini, Cancun 1996

Breitenbach, E., v. Fersen, L., Stumpf E., Elbert, H.: Terapia delfinilor pentru copiii cu dizabilități; Analyse und Erklärung der Wirksamkeit, edition bentheim, Würzburg 2006

Stumpf E.: "Terapia cu delfini dintr-o perspectivă științifică. Möglichkeiten der Evaluationsforschung im sonderpädagogischen Feld", Fördergemeinschaft wissenschaftlicher Publikationen von Frauen e. V. Freiburg 2006

Brensing, Karsten und Linke, Katrin: Comportamentul delfinilor față de adulți și copii în timpul programelor de înot cu delfini și față de copiii cu dizabilități în timpul ședințelor de terapie,

Antrorozoous, 16 (4), 2003 , pp. 315-331

Cole, David: Efecte sonochimice în țesutul uman care rezultă din contactul strâns cu delfinii; Simpozionul internațional de terapie asistată cu delfini, Miami 1995 Rezumat, www.aquathought.com

Cole, David: Rezultatele electroencefalografice ale interacțiunii om-delfin: Un model de sonoforeză; Simpozionul Internațional de Terapie Asistată a Delfinilor, Cancun 1996 Rezumat, www.aquathought.com

Cousteau, Jacque-Yves: delfini – ambasadori ai naturii; Herbig Munchen, 1995

De Bergerac, Olivia: Delfinul din interior, Trezirea potențialului uman, Simon&Schuster, Australia 1998

DeMares, Ryan: Experiența de vârf umană declanșată de întâlnirile cu cetaceele; pp. 89-103, Anthrozoous, 13(2), 2000

Dilts Rachel, Trompisch Norbert: A Summative Evaluation of a Dolphin Assisted Therapy Program with Special Needs Children, Oregon State University (în publicație) 2009

Dobbs, Horace: Magia delfinilor; Lutterworth Press Cambridge 1992

Dobbs, Horace: Vindecarea cu delfini; AT Verlag, Baden 2004

Dobbs, Horace: Urmați un delfin sălbatic, Souvenir Press, 1977

Dobbs, Horace: International Dolphin Watch – Conference – Exploring the healing power of dolphins, International Dolphin Watch Press, 1993

Fritsch, Teresa: Specific Preference Behavior of bottlenose dolphins participating in a DAT Program "Alpha-Therapy", University Graz (in publication) 2009

Güntürkün, Onur & Fersen, Lorenzo: So wenig graue Zellen – ein Mythos wird toucht, RUBIN Nr. 1/98, Universität Bochum, Ausgabe Juli 1998, Online-Version: http://www.ruhr-uni- bochum.de/rubin/rbin1_98/rubin2.htm

Lilly, John C.: Mintea delfinilor: O inteligență nonumană. New York: Douleday 1967

Lilly, John: Comunicare între om și delfin, Julian Press New York, 1978

Lukina, Ludmilla: reabilitarea bolnavilor de profil neurologic cu participarea definelor Alfalina din Marea Neagră (în limba rusă); Disertație, Yalta 2003

Nathanson, Dave: Delfinii și copiii - Un experiment de comunicare. Congress Proceedings in the XVI World Assembly of the Work Organization for Preschool Education, pp. 447.51, 1980

Nathanson, Dave: Folosirea delfinilor îmbuteliați în Atlantic pentru a crește gradul de cunoaștere a copiilor retardați mintal; Psihologie clinică și anormală, pp. 233-242, Elsevier, Olanda de Nord 1989

Nathanson, Dave: Eficacitatea pe termen scurt delfinilor-asistat-terapie pentru copiii cu handicap sever; pp. 90-100; Anthrozoous, 10 (2/3), 1997

Nathanson, Dave: Eficacitatea terapiei asistate de delfini pe termen lung pentru copiii cu dizabilități severe; pp. 22-32; Anthrozoous, 11 (1), 1998

Oerter, Rolf & Kohn, Nicole: Terapia delfinilor ajută: Descoperiri științifice din Eilat și Florida,; pp.55-87; În Kuhnert, Kirsten (Hrsg.): Delphintherapie – Beweis eines Wunders, Über die Heilkraft der Delphine; Ariston Germania 2004

Smith, Betsy: Utilizarea delfinilor pentru a determina comunicarea de la un copil autist; Conexiunea pet – influența sa asupra sănătății și calității vieții noastre; CenShare Minneapolis, 1984

Starkhammar, J., Amundin, M., Almqvist, M., Lindström, K., Persson, H. W., Lund University Sweden, Abstract of 36th Annual Conference of the EAAM, 2008

Trompisch Norbert: Die Alpha-Therapie; Evaluarea unui concept holistic de terapie cu delfini, teză de diplomă la Universitatea din Viena, 2005

Webb, Nicola & Drummond, Peter: Efectul înotului cu delfini asupra bunăstării și anxietății umane; pp. 81-86; Anthrozoous, 14 (2), 2001

Comportamentul preferențial al delfinilor, Fritsch 2010

Preferințe specifice ale delfinilor biberon în terapia alfa

Evaluarea factorilor modulatori comportamentali prin care delfinii sunt influențați în preferințele copiilor speciali pe o perioadă mai lungă de timp (studiu de caz individual).

Teza de diplomă de biologie, Universitatea din Graz

Autor: Teresa Fritsch, Universitatea din Graz 2010

Supraveghere științifică: Univ.-Prof. Dr. Heinrich Römer (Univ. Graz) Mag. Norbert Trompisch (Inst. Delfinii)

Preferințele delfinilor

Acest studiu este dedicat comportamentului delfinilor ca parte a programului de terapie cu delfini "Alpha Therapy". Întrebarea centrală este în ce măsură comportamentul delfinilor față de client este specific și ce îl constituie. Acest lucru ar trebui să se bazeze pe comportamentul general de preferință (vârsta, gradul de restricție etc.), dar în acest studiu factorii individuali, adică legătura dintre comportamentul clientului, precum și factorii fizici și psihologici (restricții, așteptări etc.) ai clientului și schemele de interacțiune (dacă pot fi recunoscute) cu delfinul prezintă un interes deosebit.

Linke și Brensing au observat deja că delfinii preferă, în general, copiii în locul adulților.58 Rezultatele Brensing arată, de asemenea, că nu s-a dovedit încă dacă delfinii prezintă, de asemenea, un comportament specific de preferință față de oamenii individuali. Cu toate acestea, deoarece există întotdeauna - deși scurte - înregistrări de observații în această privință și, de asemenea, dl Mag. Norbert Trompisch a raportat despre preferințele de acest gen, mi s-a părut interesant să continui să lucrez la el.

Din interesul de a continua să studiez acest comportament interesant și structurarea implementării teoretice și practice, un subiect s-a cristalizat în cele din urmă că mi-am făcut teza de diplomă. Pe de o parte, această lucrare se referă la dezvoltarea unei metode de măsurare a comportamentului preferențial al delfinilor și, pe de altă parte, la punerea în aplicare folosind exemplul unui delfin, astfel încât să fie posibilă ilustrarea punerii în aplicare a dezvoltării metodei.

Ipoteză

Delfinii bottlenose (Tursiops trunactus) prezintă un comportament specific de preferință față de anumiți clienți, care rămâne stabil pe o perioadă mai lungă de timp. Acest lucru depinde de factori speciali de modulare comportamentală care pot fi evaluați. Comportamentul de preferinta este preferinta evidenta (si masurabila) a participantilor la terapie individuala fata de ceilalti.

57 cf. ibid., p.371ff 58 Linke & Brensing, Comportamentul delfinilor față de adulți și copii în timpul programelor de înot cu delfini și față de copiii cu dizabilități în timpul ședințelor de terapie. 2003, p.325

Întrebări

M-am ocupat de următoarele întrebări atunci când am evaluat rezultatele:

• Există un comportament de preferință evident (în afară de preferința de vârstă deja descrisă)?

• Dacă da, cum se manifestă acest comportament de preferință și cum poate fi măsurat?

• La ce factori (e.B boli) și modele comportamentale răspunde delfinul și la care refuză?

• Tipul de interacțiune diferă în funcție de imaginea clinică/ modelul de comportament al clientului (preferința de interacțiune)?

• Delfinul dezvoltă comportamentul de preferință (și, eventual, și preferința specifică de interacțiune) de la început?

• Preferințele sunt stabile pe întreaga durată a terapiei? • Așteptările părinților/rudelor joacă, de asemenea, un rol?

Metodă

Se utilizează o metodă dezvoltată în continuare pentru analiza video bazată pe analiza calitativă a conținutului în conformitate cu Mayring. Materialul sursă este înregistrările video de la o cameră statică care are întreaga piscină la vedere, precum și o cameră portabilă care oferă imagini detaliate ale interacțiunilor. Materialul video este adnotat și sunt definite categoriile de comportament, precum și regulile de coder ale acestora. Un test interras cu o parte a materialului și 2 codificatoare independente asigură valabilitatea regulilor de codificare, indiferent de codificator. După aceea, tot materialul este adnotat, codificat. Datele sunt citite în SPSS și evaluate statistic. Această metodă asigură trasabilitatea tuturor proceselor de prelucrare, de la datele brute la interpretare.

Rezultatele

Pe baza studiului arătat, este posibil să se dovedească prezența unei preferințe a delfinului studiat aici și fundalul acestui comportament. Elaborarea metodelor de măsurare a comportamentului preferențial poate fi descrisă ca reproductibilă, a fost verificată științific și clasificată ca fiind fezabilă. Toate definițiile și codificarea sunt suficient de formulate astfel încât toată lumea să poată lucra cu ele și este posibil în orice moment să se repete studiul asupra altor delfini sau clienți. În primul rând, această teză de diplomă servește la dezvoltarea unei metode de măsurare a comportamentului specific de preferință al unui delfin, dar în al doilea rând este, de asemenea, testată pentru a ilustra posibilitatea punerii în aplicare.

Deși acesta este doar un studiu de la caz la caz, rezultatele formează primul element constitutiv în toate celelalte studii de acest tip. S-ar putea demonstra că delfinul studiat are un comportament clar de preferință, pe de o parte, și preferințe individuale de interacțiune, pe de altă parte. Pe baza rezultatelor, se poate observa că delfinul are o preferință pentru liniște și vesel, precum și pentru clienții mici, iar așteptările rudelor au, de asemenea, o influență asupra comportamentului animalului, astfel încât așteptările ridicate duc adesea la un timp mai scurt de interacțiune cu delfinul. Din acest motiv, uneori ar fi foarte interesant să se efectueze o comparație în ce măsură rudele prezente la fiecare ședință de terapie afectează, mai degrabă decât să promoveze succesul terapiei.

Rezultatul că delfinul preferă persoanele ușor cu handicap în detrimentul persoanelor cu handicap grav s-ar putea datora faptului că beneficiază cel mai mult de pe urma acestor participanți (sub formă de joc). Cu toate acestea, aceasta este doar o ipoteză care nu poate fi considerată dovedită.

Cu toate acestea, teoria lui Brensing conform căreia delfinii bottlenose preferă copiii în locul adulților poate fi confirmată în acest studiu, deși într-un context diferit. Astfel, atunci când se compară preferința terapeutului, se poate observa că preferința pentru clienți este întotdeauna mai mare decât cea pentru terapeut și că, în prezența atât a terapeutului, cât și a clientului, preferința pentru terapeut devine practic oprită și, prin urmare, nesemnificativă. Deoarece 95% dintre clienți sunt copii, se poate presupune că acest lucru se datorează în mare parte preferinței copiilor față de adulți. Cu toate acestea, ar putea fi confirmată și a doua ipoteză conform căreia delfinii au un interes crescut pentru un corp modificat de un handicap, și anume că orice fel de deficiență motorie sau mentală este percepută de delfin. De exemplu, sa demonstrat în mod clar că delfinul a fost în mod semnificativ de multe ori interesat de picioare în clienții cu probleme masive picior. Acest lucru poate fi explicat numai prin faptul că el este capabil să perceapă anomaliile motorii. La nivel neurofiziologic, rămâne discutabil în ce măsură delfinul este de fapt capabil să aibă o influență asupra creierului uman prin sonar (starea alfa). Pare nerealist faptul că frecvențele la această altitudine ar trebui să stimuleze creierul și să conducă la calmare și relaxare, iar acest lucru ar trebui să fie măsurat și evaluat într-un studiu separat. Cu toate acestea, cel puțin aici se poate confirma faptul că delfinii tind să reacționeze în mod specific la acele zone afectate din organism și să manifeste un interes crescut pentru ele.

Un alt aspect important este stabilitatea preferințelor. Ipoteza că comportamentul de preferință nu variază, dar, de asemenea, rămâne stabilă pe o perioadă mai lungă de timp poate fi verificată și confirmă astfel prezența unei preferințe.

Acum se pare că delfinii sunt destul de capabili să reacționeze individual la fiecare client și că, din acest motiv, cu siguranță au o influență pozitivă asupra oamenilor. Datorita faptului ca au un interes crescut pentru defectiunile organismului si mai ales pentru ca curiozitatea ramane stabila pe parcursul mai multor zile si saptamani (stabilitatea preferintei), clientului i se acorda o atentie sporita neconditionata, ceea ce poate duce ulterior la relaxare si cresterea echilibrului participantului.

Cu toate acestea, faptul că delfinii reacționează în mod specific la zonele afectate din organism nu este cu siguranță un act de altruism, ci mai degrabă o acțiune de curiozitate și instinct de joc. Deoarece delfinul terapiei este în captivitate, el este obligat să reacționeze într-un fel sau să interacționeze cu clienții. Deși depinde mai mult sau mai puțin de el în ce mod interacționează cu clienții și are și posibilitatea de a alege participanții pe care îi preferă, dar există practic întotdeauna o presiune în spatele ei. Numai din acest motiv, cu greu se poate vorbi de altruism. Deși presupunerea că delfinul acționează din comportamentul de ajutor răspunzând individual clienților nu poate fi respinsă 100% în acest studiu, este pusă la îndoială masiv.

În rezumat, se poate spune acum că, pe de o parte, ar putea fi demonstrată prezența unui comportament specific de preferință la delfin, iar pe de altă parte că acest lucru este stabil și dezvoltat în câteva secunde. Există, de asemenea, o preferință de interacțiune și delfinul nu decide în fiecare zi ce interacțiune preferă cu ce client, ci preferă unul sau mai multe tipuri de contact per participant, care, de asemenea, rămân stabile pe o perioadă mai lungă de timp.

Conform rezultatului acestui studiu, există anumiți parametri care disting o persoană ca un bun partener de joacă (e.B. copii mici care percep conștient terapia și se pot bucura, de asemenea), iar delfinul examinat își ajustează comportamentul de preferință în consecință.

Ca parte a acestui studiu, a fost dezvoltată o metodă cu care este posibil să se dovedească preferințele individuale ale delfinilor de biberon și să se investigheze fundalul acestui comportament. Ulterior, acum ar fi necesar să se aplice metoda altor delfini și clienți pentru a crește numărul de probe și pentru a putea prezenta o bună comparație a rezultatelor. Desigur, studii suplimentare de acest tip dezvăluie o serie de descoperiri interesante care sunt importante atât pentru terapia cu delfini, cât și din punct de vedere comportamental.

Efectul specific al terapiei cu delfini, Trompisch 2005

Terapia alfa: Evaluarea unui concept holistic de terapie cu delfini

Teza de diplomă la Universitatea din Viena

Autor: Mag. Norbert Trompisch

Supraveghere științifică: Univ.-Prof. Dr. Thomas Slunecko

În 2005, Norbert Trompisch s-a dedicat evaluării terapiei alfa sub Supervsion de către Prof. Dr. Slunecko. Au fost utilizate datele privind experiența din rapoartele de terapie și din formularele de feedback ale părinților, care au fost înregistrate și arhivate din 2001. Formatul în care datele au fost disponibile a sugerat aplicarea unei metode adecvate de interpretare a textului, decizia a fost apoi luată în favoarea analizei conținutului în conformitate cu Mayring, deoarece această metodă promite să combine avantajele logicii de cercetare calitativă și cantitativă. Metoda Mayring permite traducerea datelor sub formă de text în clustere într-un sistem de categorii generat din materialul de date. Acestea pot fi calculate și interpretate cu alte date standardizate. În cazul nostru, au fost disponibile date standardizate de la elemente în 5 pași din partea cantitativă a fișei de feedback a părinților, pe care am putut să le interpretăm împreună cu rezultatele analizei Mayring.

Întrebare de cercetare

Întrebarea de cercetare a fost: În ce domenii de personalitate, comportament și competență sunt schimbări pozitive descrise de terapia alfa?

Materialul de bază al anchetei

Eșantionul total este format din 55 de cazuri examinate, participanții având vârste cuprinse între 2 și 38 de ani. Rapoartele finale ale terapeuților curanti și un chestionar special pentru părinți, pe care părinții au trebuit să-l completeze la trei luni după terminarea terapiei, au servit drept material de examinare. Acest chestionar a constat într-o parte calitativă și cantitativă. În partea calitativă, părinții au fost rugați să comenteze orice modificări cauzate de terapia alfa. Partea cantitativă a chestionarului a constat în 13 elemente care au fost evaluate prin metode statistice.

Rezultatele

Die Ergebnisse dieser Untersuchung legen die generelle Wirksamkeit der untersuchten Therapieform dar und zeigen in Form eines Veränderungsprofils, in welchen Kategorien sich Fortschritte in der untersuchten Population ereignet haben. Der überwiegende Teil der Eltern der therapierten Personen gab an, mit der Therapie außerordentlich (57,9%) oder ziemlich (31,6%) zufrieden gewesen zu sein, einen ziemlich (37,1%) oder mittelmäßig (28,6%) großen Fortschritt ihrer Kinder durch die Therapie beobachtet und sich selbst außerordentlich (56,8%) oder ziemlich (29,7%) am Therapieort entspannt zu haben. Auf Basis der Therapie-Abschlußberichte der Therapeuten und der von den Eltern verfassten Feedback-Berichte wurde mit Hilfe der Inhaltsanalyse nach Mayring ein Kategoriensystem von 18 Kategorien erarbeitet, das jene Bereiche, in denen Fortschritte beobachtet wurden, im Detail wiedergibt. Dabei zeigt sich, dass in der untersuchten Gesamtstichprobe, insbesondere in den Kategorien „Grobmotorik“, „Soziale Kompetenzen“, „Psychisches Wohlbefinden/Entspannung“, „Feinmotorik“ und „Expressivität“ – positive Veränderungen genannt wurden. Die Gesamtstichprobe teilt sich gemäß der Störungsbilder in 6 Subpopulationen, die als Diagnosegruppen „Autismus“, „Down-Syndrom“, „Entwicklungsstörungen“, „Cerebralparese“, „Schwerste Behinderungen“ (inklusive Wachkoma) und der Restkategorie „Andere“ beschrieben werden. Das diagnosebezogene Veränderungsprofil (Fig. 8) ermöglicht einen Überblick, wie sich die durch die Intervention erzielten Fortschritte in den einzelnen Diagnosegruppen dokumentieren. Dieser Vergleich wird dadurch ermöglicht, dass die therapeutischen Maßnahmen im Rahmen der Alpha-Therapie in Bezug auf die zu vergleichenden Diagnosegruppen nicht signifikant variieren, das heißt, man kann von einigermaßen einheitlichen Therapiebedingungen sprechen. Das diagnosebezogene Profil zeigt, dass die einzelnen Diagnosegruppen in allen Kategorien sehr unterschiedlich repräsentiert sind. Dies gibt einen Hinweis darauf, dass die Wirkung der Therapie sehr störungsspezifisch ist. In der Gruppe „Autismus“ manifestierten sich die Fortschritte besonders in Bezug auf „Soziale Kompetenzen“ (bei 100% der Teilnehmer), „Aufmerksamkeit“ (bei 92%), „Expressivität“ (bei 71%), „Sinneswahrnehmung“ (bei 71%) und „Feinmotorik“ (bei 71%). Laut ICD-10 ist das Störungsbild des frühkindlichen Autismus von einem geringen Gebrauch sozialer Signale, einem Fehlen von Reaktionen auf Emotionen anderer Menschen und einer geringen Integration sozialer, emotionaler und kommunikativer Verhaltensweisen geprägt. Stattdessen ist dieses Störungsbild durch starre, eingeschränkte, sich wiederholende und stereotype Verhaltensweisen gekennzeichnet. Das Fortschritts-Profil zeigt, dass sich die beobachteten Veränderungen in den Zentren der für diese Störung typischen Defizite ereignen. Dies legt die Interpretation einer gelungenen Passung von Therapie und Klienten nahe. In der Gruppe „Down-Syndrom“ scheint die Intervention besonders im Bereich der „Sprache“ (Fortschritte wurden bei 100% der Teilnehmer beobachtet), der „Aufmerksamkeit“ (100%) und der „Sozialen Kompetenzen“ (100%) Verbesserungen herbeigeführt zu haben. In den Bereichen „Grobmotorik“, „Feinmotorik“, „Sinneswahrnehmung“, „Mathematische Fähigkeiten“ und „Kreativität“ konnten jedoch keine Fortschritte bemerkt werden. Bei dieser Gruppe ist jedoch anzumerken, dass die Stichprobenzahl nur N=3 betragen hat, und daher diese Ergebnisse eine bedingte Aussagekraft haben. Dazu kommt, dass die untersuchten Fälle vor Untersuchung in Bezug auf die Motorik keine Defizite aufwiesen. Ein ganz zentrales Defizit der Kinder mit Down-Syndrom lag in der Konzentrationsfähigkeit in Form von leichter Ablenkbarkeit. Im Gegensatz zur Gruppe „Autismus“, wo eine Steigerung der Aufmerksamkeit meist durch ein „sich den Reizen öffnen“ gekennzeichnet war, bedeutete in der Gruppe „Down-Syndrom“ eine Verbesserung des „sich auf relevante Reize einschränken könnens“ – also genau das Gegenteil – einen Fortschritt. Die Kodierung wurde immer relativ vorgenommen, also es wurde eine Sinneinheit, dann als Verbesserung kodiert, wenn sie entweder aus dem Kontext als solcher ausgewiesen wurde. Gruppe der Teilnehmer mit Entwicklungsstörungen wurden die meisten Fortschritte in Bezug auf „Psychisches Wohlbefinden/Entspannung“ (100%), „Sprache“ (85%), „Feinmotorik“ (71%), „Sinneswahrnehmung“ (71%) und „Ausdauer“ (71%) festgestellt. Hingegen wenig Fortschritt zeigte diese Gruppe in „Allgemeiner Entwicklung“ (28%), „Abbau von Angst“ (28%) und „Mathematische Fähigkeiten“ (14%). Bei den meisten Teilnehmern dieser Gruppe – hier wurden auch die Fälle mit „Aufmerksamkeitsdefizit- und Hyperaktivitätssyndrom“ gezählt – lagen Schwierigkeiten der Energieregulation (sowohl motorisch, als auch kognitiv) vor, die sich durch die Therapie verbesserten. Dies wird sowohl durch die hohen Nennungen in den Kategorien „Psychisches Wohlbefinden“, „Sinneswahrnehmung“ (dazu gehört auch das Körperbewusstsein) und „Ausdauer“ dokumentiert. Die Gruppe der Teilnehmer mit Cerebralparese scheint besonders im Bereich der „Grobmotorik“ (90%), „Psychisches Wohlbefinden“ (75%), „Körperlichen Entspannung“ (70%) und der „Feinmotorik“ (60%) zu profitieren, was ein Nachlassen der Spastik repräsentiert (siehe Kodierleitfaden: „Nachlassen der Spastik“= Verbesserung Grobmotorik und mehr Entspannung). Aber nicht nur in Bezug auf die zentrale Symptomatik dieser Behinderung manifestieren sich Verbesserungen, auch in Bezug auf die „Expressivität“ (70%), die „Sozialen Kompetenzen“ (65%) und das „Selbstbewusstsein“ (60%). Die Gruppe der Schwerstbehinderten scheint insbesondere in Bezug auf „Körperliche Entspannung“ (100%), dem „psychischen Wohlbefinden/Entspannung“ (100%), „Soziale Kompetenzen“ (80%) und der „Grobmotorik“ (60%) profitiert zu haben . Der Zuwachs an „Sozialen Kompetenzen“ bezieht sich in dieser Gruppe naturgemäß auf ganz basale Fortschritte und beruht auf Verbesserungen des Blickkontakts, des mimischen oder gestikulären Reagierens auf Ansprache, oder sonstigen sozial bedingten Reaktionen. Die Gruppe „Andere“ (die Restkategorie) zeigte insbesondere in Bezug auf Grob-, und Feinmotorik und „Soziale Kompetenzen“ Fortschritte (alle 100%). Der Grad der „Selbständigkeit“ (bei 83%), des „Selbstvertrauens“ (bei 83%) und der „Sinneswahrnehmung/ Körperwahrnehmung“ (83%), steigerten sich. Die Kategorie „Keine Veränderung/Fortschritt“ wurde in der ganzen Untersuchung überhaupt nur ein Mal genannt. Zusammenfassend kann gesagt werden, dass in Bezug auf die untersuchten Diagnosegruppen eine sehr störungsspezifische Wirkung der Therapie nachgewiesen werden konnte. Die Daten legen den Schluss nahe, dass die Intervention gut an die Defizit- und Ressourcenstruktur der jeweiligen Störung anschließt und die Teilnehmer im Sinne der Zone der nächsten Entwicklung fördert. Es wurden aber auch Fortschritte in Bereichen erreicht, die nicht direkt mit der Behinderung in Zusammenhang stehen, sich aber insgesamt auf die Entwicklung des Behandelten positiv auswirkten. Ein Beispiel dafür ist die Diagnosegruppe „Cerebralparese“ – eine Gruppe mit motorischer Behinderung. Die Fortschritte im Kerndefizit dieser Gruppe wurden über den Umweg des verbesserten „Selbstvertrauens“ erzielt (in den Berichten zum Beispiel mit „er traut sich jetzt mehr zu“ protokolliert).

Concluzie

Rezultatul acestui studiu demonstrează efectul multistratificat al terapiei alfa pentru numeroase tulburări. În funcție de diagnostic, ar putea fi demonstrate progrese în ceea ce privește relaxarea fizică și mentală, abilitățile motorii, atenția, expresivitatea, independența și abilitățile sociale. Majoritatea părinților (54,2%) au descris succesul terapeutic al copiilor tratați ca fiind "extraordinar" sau "destul", 28,6% au raportat un succes general mediocru, doar 11,4 din "greu", sau 5,7% " de niciun succes. În ceea ce privește satisfacția participanților la terapie, 89,5% dintre familiile participante s-au declarat "extraordinar" sau "destul de" mulțumite de terapia alfa. În funcție de tulburare, terapia alfa desfășoară efecte foarte diferite, care se conectează foarte bine la deficitul și structura resurselor respective și contribuie la o armonizare generală. Conform tuturor studiilor prezentate, interacțiunile delfinilor cresc receptivitatea creierului uman la informație, calmându-se și armonizând în același timp. În multe cazuri, emoțiile pozitive sunt declanșate și temerile sunt reduse. Dorința de a lua contact, abilitățile sociale și capacitatea de concentrare a persoanelor cu tulburări perceptuale este îmbunătățită prin contactul cu delfinii.

Evaluarea sumativă a terapiei alfa, Dilts 2008

O evaluare sumativă a unei Programe de terapie cu delfini pentru persoanele cu dizabilități

Rachel Dilts, MA, ABD, Oregon State University, Corvallis, OR, SUA

Norbert Trompisch, Universitatea din Viena

Terapia cu delfini este o subdisciplină a terapiei asistate de animale. Studiile științifice ale terapiei cu delfini au dat în mare parte rezultate pozitive, dar unele sunt ambigue sau lasă concluzii deschise cu privire la eficacitatea și mecanismul său de acțiune. Acest studiu își propune să contribuie cu o contribuție nomotetică la eficacitatea terapiei cu delfini. Un program "Alpha Therapy" (încă) care a avut loc în Ucraina la momentul sondajelor a servit ca un domeniu de cercetare. La prezentul studiu au participat 37 de persoane, constând în principal din copii cu diagnostice diferite, cum ar fi tulburări de dezvoltare sau deficiențe cognitive, emoționale și fizice. Pe tot parcursul perioadei de vară, au fost efectuate 5 grupuri de terapie, fiecare cu o durată de 10 zile. Cu ajutorul "Scalei de evaluare a dimensiunilor comportamentului", BDRS pe scurt, participanții au fost testați înainte și imediat la sfârșitul șederii terapiei sau la o lună după șederea terapiei. Rezultatele au fost evaluate prin intermediul unui test t și au arătat modificări semnificative (pozitive) în toate categoriile principale.

  • Studiul cantitativ al eficacității terapiei cu delfini prin intermediul unui chestionar standardizat pentru părinți.
  • Eșantion: n =40, format din clienți cu CP, sindrom Down, autism etc.
  • Analiză: t-test pentru a compara pre- și post-test: Timpi de măsurare 1 zi de tratament, ultima zi de tratament și 1 lună după terapie

Rezultatele

Îmbunătățiri semnificative la nivelul Sig 0.05 în toate subscalele: agresivitate, conductivitate, izolare socială, anxietate.

Prin urmare, se poate presupune că terapia alfa are efecte pozitive pentru clienții acestei probe.

Copilul - delfinul - interacțiune; Hofmann, Trompisch 2011

Copilul – Delfinul – Interacțiune

în legătură cu modificarea aspectelor comportamentale selectate la copiii cu dizabilități în contextul terapiei alfa

O prezentare exemplară a metodei documentare în domeniul terapiei asistate de animale / terapiei cu delfini

Îi place. N. Trompisch¹, A. Hofmann²

¹ Institutul DolphinSwim Alpha – Terapie, Zollergasse 14/5a, 1070 Viena/ Austria

² Institutul de Psihologie, Universitatea Friedrich Schiller Jena, Jena, Germania

Rezumat

Această teză se referă la observații care permit accesul la "spațiile experiențiale conjunctive" ale lumii practice a persoanelor examinate. Prin metoda documentară pentru dezvoltarea cunoștințelor implicite (Bohnsack, 2006), a fost investigată problema "modus operandi", habitusul comportamentelor observate ale persoanelor care stau la baza practicii. În studiul de față, a fost analizat cursul interacțiunilor la trei copii cu autism în timpul terapiei alfa.

Introducere

La începutul lucrării, se efectuează o imagine de ansamblu a dezvoltării cercetării științifice în domeniul terapiei cu delfini și a cercetării balenelor și delfinilor. Conceptul de terapie alfa integrează dimensiunile educaționale, neurofiziologice și sistemice familiale. În plus, termenul de interacțiune este definit aici ca fiind cea mai mică unitate analitică, bazată pe cercetări sociale calitative.

Metode

Interacțiunile au fost observate în contextul unui design pre-post-follow-up și al unei analize ulterioare prin intermediul chestionarelor (conform Stumpf, 2006), înregistrărilor video și interviurilor și în conformitate cu metoda documentară (Bohnsack, 2006; Nohl, 2006). Au fost înregistrate date de la părinți, terapeuți și furnizori de terapie. În analiza datelor interviului (Nohl, 2006), au fost făcuți următorii pași: identificarea secțiunilor de interviu care urmează să fie transcrise folosind progresul tematic, secțiunile de interviu transcrise, formularea interpretării fine, interpretarea reflexivă. Abordarea în domeniul analizei video a cuprins următoarele aspecte: selectarea și interpretarea formulării secvențelor, selectarea fotogramelor, formularea interpretării fotogramelor, inclusiv interpretările pre-iconografice și iconografice, interpretarea reflectorizantă a fotogramelor, inclusiv compoziția formală în ceea ce privește perspectiva, planimetria și coregrafia scenică, interpretarea video iconologic-iconică și omagiile corespunzătoare ale textului și Sunet, interpretare generală reflectorizantă finală cu un exemplu al sistemului de transcriere video MoViQ. Metoda documentară a fost modificată în diverse aspecte pentru a permite analiza datelor istorice, e.B rezumate ale interpretărilor pre-iconografice.

Rezultatele

Analiza video a făcut posibilă observarea simultaneității și secvenței de secvență a interacțiunilor. "Analiza comparativă individuală" a reprezentat o modificare suplimentară în cadrul analizelor de caz individuale. În legătură cu prezentarea cadrelor de orientare contrastante ale celor trei analize de caz individuale, diferențierile de "regularități implicite" cristalizate prin video și interviu, care par a fi semnificative pentru practicile individuale de acțiune. În cursul formării tipurilor genetice senzoriale, cadrul de orientare respectiv al unui caz individual a fost atribuit propriei tipologii. Triangularea datelor per copil/părinte sau a cazurilor individuale în ansamblu a arătat asemănări și diferențe care pot fi considerate elemente de bază pentru formațiunile de tip generalizabil ulterioare pentru a "... să o facă din ce în ce mai conturată și vizibilă pe niveluri din ce în ce mai abstracte..." (Bohnsack, 2006, p.63).

Literatură

Bohnsack, R. (2009). Interpretare calitativă a imaginii și video. Metoda documentară. Leverkusen Opladen & Farmington

Hills, MI / STATELE UNITE ALE AMERICII: Verlag Barbara Budrich Publishers.

Breitenbach, E., von Fersen, L., Stumpf, E. & Ebert, H. (2006). Terapia cu delfini pentru copiii cu dizabilități. Analiză și

Declarația de eficacitate. Würzburg: ediția bentheim.

Nohl, A.- M.; (2006). Metoda interviului și a documentarului. Wiesbaden: VS Verlag für Sozialwissenschaften / GWV.

Trompisch, N. & Slunecko, T. (2007). Terapia alfa. Evaluarea unui concept holistic de terapie cu delfini. Viena:

Dolphinswim Print.

Terapia delfinilor și traumatisme, Trompisch 2012

Publicații științifice ale Institutului DOLPHINSWIM privind domeniile de aplicare a terapiei cu delfini, 2012

 

 

"Trauma este legată în sistemul nervos.

Din cauza evenimentelor drastice, și-a pierdut flexibilitatea deplină.

Prin urmare, trebuie să-l ajutăm să-și găsească drumul înapoi la întreaga sa gamă și putere."

Dr. Peter A. Levine

Terapia cu delfini este cunoscută pentru eficacitatea sa în tratamentul a numeroase forme de dizabilitate, în special autismul. Mult mai puțin cunoscut este faptul că pentru persoanele care suferă de tulburare de stres post-traumatic, terapia cu delfini este o metodă eficientă de tratament.

Abordarea terapeutică a terapiei alfa în tratamentul persoanelor cu traumatizare se bazează foarte strâns pe SE (Experimentarea somatică), metoda lui Peter Levine. Ca și în cazul altor metode actuale de terapie a traumelor, terapia traumelor delfinilor acordă o atenție centrală dezvoltării resurselor de susținere care pot transporta o expunere la traume (lucrarea privind evenimentul traumatic real). Are loc un dialog între resursele personale și stresul traumatic. Organismul este puternic implicat în tratament, deoarece trauma are nu numai o componentă psihologică, ci și o componentă fizică.

Aici intră în joc delfinul: După cum sugerează numeroase studii și practici terapeutice zilnice în terapia cu delfini, terapia cu delfini este capabilă să realizeze o armonizare cuprinzătoare și durabilă a sistemului nervos uman. Datorită simțului său social pronunțat și instinctului de joc, delfinul reflectă oamenii într-un mod foarte personal și îi invită să facă un pas dincolo de limitele lor. Delfinul răspunde reacțiilor emoționale care apar în interacțiune și însoțește participantul pas cu pas într-un proces de dezvoltare. Animalul este capabil să modereze reacțiile de anxietate într-un mod sensibil și să le deturneze de la sistemul psihic al participantului. Din punct de vedere neurologic, atât o reducere a frecvenței dominante a undelor cerebrale, cât și o armonizare a emisferei pot fi măsurate în contextul interacțiunilor delfinilor prin intermediul EEG. Acest efect se explică prin factorii psihologici ai interacțiunii, precum și prin efectul ultrasunetelor animalului. Nu în ultimul rând, trebuie menționată situația terapeutică din apă, care cere sistemului mental al participantului să arunce peste bord toate tiparele (pe uscat) și să se reconfigureze plutind liber de condiția gravitațională.

Norbert Trompisch a reușit să câștige ceva experiență cu acest grup țintă în terapia cu delfini în ultimii ani, iar acum prezintă un articol științific pe această temă. Pe lângă lucrul pe baza teoretică a terapiei traumelor centrate pe delfini, articolul include și un studiu de caz impresionant.

Terapia cu delfini și frați, Constanze Buchegger 2012

Teza Dolphin Therapy Training, februarie 2012

 

Îi place. un rer.nat. Constanze Buchegger

Psiholog clinician și de sănătate,

Psiholog pentru copii, adolescenți și familie

 

Provocare psihologică de dezvoltare ca frați ai unui copil cu dizabilități. O abordare psihologică familială, referindu-se la importanța terapiei cu delfini – în teorie și practică.

 

"Atunci când un copil este cu handicap mental sau fizic, înseamnă o mulțime de limitări și cerințe suplimentare pentru părinți. În funcție de tipul și severitatea dizabilității, aceștia trebuie să se aștepte ca copilul lor să fie dependent de sprijinul său atât timp cât trăiește (calitatea de părinte permanent). Spre deosebire de alți părinți, ei nu pot cădea înapoi pe tradiții și modele din propria familie de origine pentru a se orienta. Prin urmare, viața de familie de zi cu zi trebuie reinventată complet într-un proces laborios" (Jungbauer, 2009; p. 22).

 

Abstract

 

Copiii care cresc cu un frate cu handicap se confruntă (adesea) cu sarcini și provocări speciale de la o vârstă fragedă în viața lor. În plus față de sarcinile de dezvoltare normative, sarcinile suplimentare de dezvoltare non-normative, cum ar fi .B nașterea unui frate cu handicap, afectează dezvoltarea lor psihosocială în grade diferite.

 

Din punct de vedere teoretic al sistemului familial, întregul sistem trebuie să fie mai mult sau mai puțin adaptabil la schimbări (cum ar fi nașterea unui copil cu handicap.B. Pe baza factorilor activi și în sensul unei perspective sistemice, nu este suficient să se sprijine copilul cu handicap ca individ sub formă de terapii speciale e.B. Aici, terapia alfa conform lui Trompisch poate contribui la întărirea membrilor individuali ai familiei, în special la întărirea unui frate și, astfel, ulterior, la întărirea întregului sistem.

 

În lucrarea de față, se încearcă abordarea acestui subiect pe baza rezultatelor empirice științifice și a exemplelor practice, precum și prezentarea importanței terapiei cu delfini în acest context.

 

Relația dintre frații sănătoși se caracterizează, de obicei, printr-o apropiere specială și puncte de frecare, care, cu toate acestea, nu este în mare măsură posibilă între copiii cu dizabilități și cei fără dizabilități. Aici, personalitatea părinților sau atitudinea părinților și relația lor unul cu celălalt, constelația fraților, gravitatea dizabilității și situația socială a familiei au un efect explicit. În funcție de resursele existente și de factorii de reziliență, acest lucru duce la provocări speciale, precum și la strategii de adaptare activă și pasivă.

 

Cunoasterea factorilor eficienti si, in consecinta, educarea parintilor, dar si a mediului inconjurator, pare astfel sa reprezinte un ajutor si un sprijin important pentru o dezvoltare psihosociala sanatoasa a fratelui fara dizabilitati.